banner-golf

Paul Tomita - Omul care a facut istorie in golf

Paul Tomiţa s-a născut la 12 iunie 1914, în localitatea Pianu de Jos. Încă din copilarie visul său a fost acela de a juca golf, el părăsindu-şi satul natal la vârsta de 15 ani pentru a merge la Bucureşti. Aici reuseşte să se angajeze ca băiat de mingi şi ca învăţacel al profesorului francez J.B. Lammaison, care preda golful în cadrul cercului diplomatic “Country Club”. În 1932 devine asistentul lui J.T. Baker. În toamna anului 1937 Asociaţia Profesionistilor de Golf de la Londra, prin Lordul Halifax, îi acorda tânărului Paul Tomiţa titlul de profesor. Din 1938 până la pensionare, în 1975, Paul Tomiţa a servit cu credinţa, dragoste şi dăruire cauza golfului românesc, fiind profesor titular de golf la Country Club. Regele Mihai, membrii ai marilor familii Cantacuzino, Ghica, Brâncoveanu, Ştirbei, Bibescu, alte mari personalitaţi ale vremii, precum şi ambasadorii şi diplomaţii care frecventau Country Club au moştenit de la Paul Tomiţa tehnica şi măiestria jocului, dar şi simpatia faţă de acest extraordinar om.

În perioada anilor 1968-1973, la insistenţele unor personalitaţi de peste hotare şi sponsorizat de Firma Dunhill, Paul Tomiţa a reuţit sa participe la Campionate Mondiale de Golf organizate în 8 ţări. În anul 1968, numărul din 5 decembrie al unei publicaţii britanice de specialitate avea ca titlu :  “Paul Tomiţa – The most remarkable character of theWorld Cup”.

Ieşind la pensie, Paul Tomiţa s-a retras în satul său natal – Pianu de Jos – unde şi-a continuat activitatea pe terenul de golf – pe atunci nou infiinţat – care îi poartă numele. În 20 februarie 1995 lua fiinţa Clubul de Golf Profesor “Paul Tomiţa”, cu sediul la Alba Iulia fiind înregistrat în registrul comerţului în 4 iunie 1997 şi certificat ca primul club de golf privat din România. Acesta funcţionează conform ordonanţei nr. 26/2000, în categoria Asociaţii şi Fundaţii. Clubul de Golf “Paul Tomiţa” a participat la înfiinţarea Federaţiei Române de Golf, la data de 22 septembrie 2004,în localitatea Breaza, judeţul Prahova având ca reprezentanţi pe Giorgio Tomaselli, în calitate de preţedinte ţi prof. Nicolae Ursu, secretar.